Metodologie implementată în +200 de companii din 24+ domenii

Ai construit un business care nu poate crește fără tine.

Echipa execută, dar nu-și asumă rezultatele, iar tot ce e important trece tot prin tine. În TOES construim, în 4 luni, sistemul în care oamenii își asumă deciziile și rezultatele, fără să stai tu cu ochii pe fiecare.

The Operational Exit System - video

Pentru cine este potrivit
The Operational Exit System

Le-ai explicat de zece ori cum se face dar tot tu ajungi să le faci la final.

Oamenii își fac treaba, dar nu-s proactivi și nu-și asumă rezultatele. Așteaptă să le spui tu.

Deciziile, mari și chiar și cele mai mici, se opresc tot la tine.

Business-ul crește cât pui tu umărul. Dacă tu tragi, merge. Dacă tu nu mai tragi, nu mai crește nici business-ul.

Plătești salarii și bonusuri unor oameni care nu performează și nu-ți mai permiți să te faci că nu vezi.

Crești în cifră, dar nu și în liniște. Mai mulți oameni înseamnă mai multă muncă și mai mult stres, nu mai puțin.

Pleci două săptămâni în concediu și telefonul sună după câteva zile, în cel mai bun caz. Sau nu pleci deloc.

Lucrezi în business toată ziua și nu mai apuci să lucrezi LA business.

Ai mai încercat să schimbi asta poate prin cursuri, un manager, alte abordări. Business-ul a crescut, dar problema cu echipa s-a învârtit în cerc.

Dacă te-ai regăsit în câteva dintre ele, nu ești dezorganizat și cel mai probabil nu ai oameni slabi. Ai doar un business construit în jurul tău. Iar asta se poate schimba.

De ce n-a funcționat până acum

Ca să ajungi unde ești, ai încercat deja multe. Poate ai fost la cursuri. Poate ai adus un consultant. Poate ai promovat pe cineva manager, ai citit, ai testat tot felul de abordări.

Și e posibil ca unele lucruri chiar să se fi îmbunătățit pe ici, pe colo.

Dar problema de fond a rămas: echipa tot nu-și asumă, și tot tu tragi. Da, business-ul a crescut, dar tu te-ai învârtit în cerc cu aceeași problemă.

N-ai muncit destul? Ba da, și poate ești chiar epuizat sau ai resimțit asta de multe ori. Ai oameni slabi? Rareori asta este o cauză reală.

În realitate, lucrurile sunt mai simple (chiar dacă nu ușoare mereu): un curs îți dă informație.

Iar tu nu mai ai demult o problemă de informație.

Probabil știi deja că ar trebui să ai roluri mai clare ca să nu mai facă toți de toate, sisteme de KPI, procese care chiar funcționează, oameni care decid singuri. Știi probabil multe din ce trebuie făcut. Problema e cum și mai ales în ce ordine, fără să se rupă echipa pe drum și fără să abandonezi după o lună, ca data trecută.

Asta e diferența dintre a ști și a implementa. Și ăsta e fundamentul pe care am construit The Operational Exit System.

De ce funcționează TOES
când altele n-au funcționat

Tot ce trăiești zilnic are cauze concrete. Aproape mereu aceleași, indiferent de domeniu. Le vedem din primele minute ale unei discuții și exact pe ele construim și le reașezăm.

TOES face asta prin patru piloni, care sunt mecanismele concrete prin care construim sistemul, în ordinea corectă, fără să rămâi blocat în implementare.

Mecanismul TOES
Claritate operațională

Majoritatea problemelor din echipă apar din lipsă de claritate, nu din lipsă de competență.

Sisteme de control și decizie

Fără sisteme de control, antreprenorul rămâne blocat în centrul tuturor deciziilor.

Ordine corectă de implementare

Problema nu e lipsa de informație, ci lipsa unei ordini corecte de implementare.

Cadru de suport și responsabilitate

Diferența dintre a ști ce trebuie făcut și a reuși să implementezi este uriașă.

Ce construim, pas cu pas, în cele 4 luni

Procesul este format din 16 etape, adică 16 săptămâni. Nu este un număr magic, dar e important ca fiecare pilon să fie construit într-o anumită ordine. Dacă sărim peste un pas, se rupe următorul.

Luna 1

Resetăm modul în care conduci.

Clarificăm direcția, rolul tău ca lider și cum implementezi schimbarea fără să-ți pierzi echipa pe drum.

Luna 2

Construim structura.

Fiecare om știe exact ce are de făcut și pentru ce rezultat răspunde. Pui procese clare, ca lucrurile să funcționeze și când nu ești tu acolo.

Luna 3

Punem ordine în performanță și în bani.

Introducem sisteme de control, KPI și decizii bazate pe cifre, ca business-ul și performanța echipei să devină predictibile.

Luna 4

Validăm că merge și fără tine.

Sedimentăm noile obiceiuri, ca echipa să nu revină la vechile tipare, și construim planul pentru următoarele 6 luni.

Important nu e doar ce facem în fiecare lună, ci că la finalul celor patru, business-ul deja arată diferit și nu mai depinde de tine pentru toate lucrurile de zi cu zi.

Cum ne asigurăm că nu rămâi blocat în teorie

Din experiență, problema nu e că antreprenorii nu știu ce au de făcut. Problema e că nu reușesc să implementeze constant.

De-aia TOES nu e un curs și nu e consultanță clasică. Nu facem noi în locul tău, dar nici nu te lăsăm singur cu teoria.

E cea mai apropiată formă de lucru 1:1 fără să fie 1:1.

Așa încât lucrurile pe care le stabilim să ajungă chiar puse în practică, nu doar înțelese.

Ai un întreg ecosistem de suport la dispoziție:

TU

Coach dedicat

Te ține ancorat în proces. La fiecare etapă, evaluați împreună ce ai implementat, ce funcționează și unde te-ai blocat. Nu te lasă să aluneci înapoi în vechile obiceiuri.

Partener de implementare

Un alt antreprenor care trece prin același proces, alături de tine. Disciplina de a menține obiceiurile, chiar și în săptămânile aglomerate.

Mastermind LIVE cu Diana · 6 luni

Pentru spețele tale concrete, aplicate pe business-ul tău, nu sfaturi generale. Aduci blocajul real din business-ul tău, pleci cu o soluție aplicabilă.

Comunitate privată

Te blochezi marți seara? Pui întrebarea și ai răspuns rapid. E ca și cum ai avea o echipă de consultanți la un mesaj distanță.

Practic, ai un sistem în care știi ce ai de făcut, implementezi, și dacă te blochezi, ai sprijin imediat. Asta e diferența dintre a ști și a face.

Ce rezultate au avut liderii care au lucrat cu metodologia Dianei Crișan:

"Cea mai cea abilitate a ei este de a transforma idei și concepte în lucruri practice.

Eu eram antreprenorul care visam, care veneam cu o idee și ea era managerul care transforma totul într-un plan de acțiune și în lucruri concrete.

Asta este ceea ce o să câștigi în colaborarea cu ea."

Lorand Soares Szasz

"Nu îmi dădeam seama ce făceam greșit"

Cristina Samoilă - Antreprenor

Cum să mă împart în 1001 taskuri și să trec la next level?”

Claudia Timoce - Fondator Prichiland

"Echipa nu mai are nevoie de mine la fiecare pas.

Olesea Duman - General Manager Romero

De la 3,5 Milioane Euro la 10 Milioane Euro în 2 ani

Adrian Staicu - CEO Hermosa

Construieste o echipa performanta
Construieste o echipa performanta
Construieste o echipa performanta
Construieste o echipa performanta
Construieste o echipa performanta
Construieste o echipa performanta
Despre fondatoarea metodologiei

Eu sunt Diana Crișan.

Lucrez cu antreprenori și îi ajut să-și formeze o echipă performantă și să iasă din operațional. Astfel, ei devin liberi și inspirați să-și dezvolte business-ul fără să-și sacrifice împlinirea, familia și sănătatea.

Am lucrat cu clienți de la 100.000 - 1 milion de euro cifră de afaceri, la 10 sau chiar 55 de milioane de euro.

5 ani am fost General Manager al echipei lui Lorand Soares Szasz și Upriserz. Iar la 4 ani după ce am plecat, 90% din echipa de management era alcătuită din oameni care s-au format când eu conduceam afacerea.

4.000+ ore de coaching și consultanță
24+ domenii diferite
200+ business-uri

Pentru majoritatea celor care lucrează cu noi, vânzările și profitul cresc. Am avut creșteri de la 5% la 300%, la fel cum am avut colaborări care s-au încheiat după doar 3-4 luni. Nici o reușită nu a fost fără efort, însă. La bază sunt procese, unelte, antrenament și muncă.

Dar acolo unde lucrăm bine împreună, rezultatele se văd.

Clienții noștri sunt foarte buni la a vedea ÎNCOTRO ar trebui construită afacerea. Sunt antreprenori vizionari cu gândire globală. Puterea mea cea mai mare e că sunt la fel de vizionară despre CUM să facem realitate din viziunea lor.

Sunt antreprenor, manager, lider și coach, iar în 2020 am fondat Wiseleader.

Diana Crișan - fondatoarea Wiseleader

TOES nu e pentru oricine.
Și e construit așa intenționat.

Lucrăm cu un număr limitat de antreprenori și alegem cu cine. Nu e o formă de snobism, dar rezultatele cer implicare reală, din ambele părți. Așa că hai să fim direcți. Nu aplica dacă:

Cauți o baghetă magică. Dacă vrei ca echipa și business-ul să se schimbe peste noapte, fără să schimbi nimic la felul în care lucrezi tu, nu suntem noi soluția. Obiceiurile construite în ani nu se rup în trei zile.

Cauți o scurtătură. TOES nu e o rețetă pe care o aplici în weekend. E proces structurat, 16 săptămâni care necesită implicare. Dacă crezi că există scurtături pentru a schimba rutine de ani de zile peste noapte, atunci nu are sens să aplici.

Vrei doar să afli, nu să implementezi. Dacă strângi cursuri și informație, dar nu treci niciodată la fapte, n-o să-ți folosească nici ăsta. Aici se lucrează, nu se ascultă.

Ești soloprenor sau freelancer, fără echipă. TOES construiește sistemul în jurul unei echipe. Dacă încă nu ai oameni, din păcate n-ai ce implementa. Revino când ai o echipă și problema devine reală.

Dar dacă ai o echipă, ai obosit să tragi singur de tot și ești dispus să schimbi și felul în care lucrezi tu, nu doar ce fac ei, atunci probabil ești exact omul cu care lucrăm cel mai bine.

Vrei să lași să mai treacă un an în care tot tu tragi de toate, sau să construiești o echipă cu care chiar împarți responsabilitatea, nu doar sarcinile?

Alegerea îți aparține.
Următorul pas nu e să te înscrii în program. E să avem o discuție de evaluare în care vedem împreună dacă ți se potrivește, iar dacă nu, îți spunem direct.
30-45 de minute, online. Pleci cu un diagnostic clar despre business-ul tău, indiferent dacă lucrăm sau nu împreună.
Construieste o echipa performanta

WISELEADER PROGRAMS SRL
Nr. Reg: J12/7356/2022 | CUI: RO47328013
Adresa: str. Aleea Moldoveanu, Nr. 14, Cluj-Napoca, Cluj