Ce este un Copywriter și 5 Ingrediente pentru o Colaborare Profitabilă [Guest Post – Anda Cristea]

Nu știu de ce, dar îmi e mai simplu să-ți spun ce NU e un copywriter decât ce este unul. Cum un elicopter nu e avion, nici copywriterul nu e vreun geniu literar sau tipa care îți scrie postările pe social media.

Un copywriter clar nu e plătit “să scrie frumos” și nu e vreun talent înnăscut la scris – lucru evident până în acest punct al textului.

“Buuuun. Atunci ce face un copywriter?”

Ca vaca mov a lui Godin, copywriterul există ca să-ți capteze atenția. Mă rog, nu neapărat ție – ci clienților tăi. După cum bine intuiești, atenția corect direcționată costă bani – în special în vremurile în care plătim la cinematograf privilegiul de a mai vedea câteva reclame, iar durata medie de concentrare e pe la 2,5 secunde.

Vorbești mult fără să-mi spui nimic? M-am plictisit.

Îmi răpești din timp fără să-mi oferi valoare? Scroll.

Reclama ta e lipsită de empatie pentru cine sunt și ce vreau? Skip.

Cam despre asta e vorba. 

Jobul unui copywriter e să ia lucruri pe care le plătești deja – un site, campanii de marketing, reclame pe social media, chiar și un banal newsletter – și să scoată aur din ele.

Concret, ce face un copywriter

Un copywriter se pune în papucii clientului tău ideal. Îi află visurile, fricile, speranțele, frustrările. Apoi copywriterul intră în conversația care se întâmplă deja în capul clientului.

Un copywriter știe ce și mai ales când să îi spună acestuia ca să-l convingă. În multe feluri, un copywriter e ca un vânzător cu o tastatură – doar că în loc de un om, convinge mii. Iar feedback-ul nu e deloc instant.

Un copywriter știe că oamenii pun mai mult preț pe ce au alții deja, așa că folosește puterea exemplului. Un copywriter înțelege că moneda de schimb în business e încrederea, așa că acționează etic, spune adevărul și folosește la maxim testimonialele.

Un copywriter bun nu se milogește și nici nu vinde agresiv. 

Jobul meu nu este să folosesc psihologia, tehnicile de neuromarketing și tot ce m-au învățat oamenii ăia la facultatea de business ca să conving oamenii că produsul tău e cel mai bun lucru de când s-a inventat pâinea feliată.

Jobul meu este să îi ajut pe oamenii care chiar au nevoie de produsul tău să îți devină clienți.

E atât de simplu. 

Nu e nevoie de păcăleli, agresivitate sau practici neetice.

La finalul zilei, toată lumea iese pe plus

Da, te pun în cea mai bună lumină.

Da, le explic cum ești tu diferit.

Da, le arăt felurile în care ești superior competiției (că doar nu degeaba tu lucrezi cu un copywriter și ei nu!).

Dar cheia e ca la finalul zilei toată lumea să iasă pe plus. Tu îți crești baza de clienți, profitabilitatea, vânzările, businessul. Eu îmi cumpăr înghețată de-aia scumpă din banii cu care mă plătești. Iar clientul tău e puțin mai fericit (sau mai puțin nefericit) cu produsul sau serviciul de care chiar avea nevoie.

Nu toate poveștile au final fericit

Aici am scris o poveste cu final fericit, dar lucrurile nu stau mereu așa în viața reală. Serviciile de copywriting nu sunt chiar pentru oricine. Exact ca un cuțit cu care poți să te rănești sau poți pregăti cea mai cea cină din lume, și copywriterul îți aduce valoare în funcție de contextul de business în care îl pui.

Am scris texte care au generat profit de zeci de mii de euro și texte care au ajutat branduri să își depășească recordurile de vânzări. Am scris și texte care abia mi-au acoperit fee-ul. Sunt același om cu aceeași experiență, dar afacerile și contextele diferă.

Așa că mi se pare important să știi din capul locului cam care sunt ingredientele care fac profitabilă colaborarea cu un copywriter.

Din experiența mea, există 5 astfel de ingrediente.

Să îți spun care sunt acestea.

5 ingrediente pentru o colaborare profitabilă cu un copywriter

  1. Strategie: sub o formă sau alta, ai o strategie
  2. Avatar: știi cine îți este clientul
  3. Produs: Ai unul sau mai multe produse bune
  4. Trafic: fie ai un trafic decent, fie ești dispus să investești în el
  5. Buget: ești ok să cheltui bani ca să faci vânzări profitabile

Poate suna banal, dar mi s-a întâmplat să termin colaborări din fașă pentru că antreprenorul nu are toate ingredientele de mai sus.

Iar dacă strategia și avatarul se rezolvă rapid apelând la specialiști din domeniu, lucrurile nu sunt la fel de simple și cu restul ingredientelor.

Produs

Nici cel mai bun marketing din lume nu poate salva un produs prost. Nu pe termen lung, cel puțin.

Trafic

Poți să ai cele mai bune texte din Univers – degeaba dacă le citim doar noi, angajații tăi și mătușa ta. Pentru ca investiția într-un copywriter să fie profitabilă, ai nevoie de un minim de trafic organic și/sau plătit.

Buget

La partea de buget, lucrurile sunt discutabile. Sigur că e esențial să cheltui bani ca să faci bani, dar mai intervine și factorul de profitabilitate. Asta înseamnă că nu are sens să plătești un copywriter ca să îți vinzi produsul de 3 lei către o bază de 200 de abonați. Chiar dacă printr-o intervenție divină ai o conversie de 100%, tot nu ieși pe profit.

Dar dacă ai un produs de 500, 1.000 sau 3.000 de euro, atunci investiția într-un copywriter e cea mai bună alegere. Ai nevoie de 2-3 vânzări în plus ca să îi acoperi fee-ul (iar dacă un copywriter nu face nici 2-3 vânzări în plus, atunci avem o problemă).

Matematica variază de la caz de la caz, dar un lucru e cert: niște calcule tot trebuie să existe.

Concluzie

Dacă ai un business în creștere cu un produs bun, o audiență decentă, știi cine este avatarul tău de client și ai o strategie – să nu lucrezi cu un copywriter nu este doar o decizie greșită de business, ci este deja o pierdere. 

Pentru că pierzi toate vânzările pe care le-ai fi putut realiza cu costurile pe care deja le ai (în ads, website, campanii). Iar aceste vânzări, exceptând fee-ul copywriterului, sunt deja profit pur.

În final… Care-i treaba cu copywriterii

Scrisul e greu. Pot scrie articolul ăsta în 1 oră, îl pot scrie și în 7. Cu toate astea, 80% din cititori nu trec de titlu sau de primul paragraf.

Scrisul cu scop e și mai greu. Dacă la finalul articolului simți că ai primit valoare și că ai aflat ceva nou, probabil te numeri printre cei 10% care deschid articolul.

Scrisul care schimbă comportamentul e cel mai greu. Poate 2-3% dintre voi dați click pe site-ul meu ca să asociați rândurile astea cu o față.

Vezi tu, un copywriter nu e specialistul căruia să-i delegi niște texte pe care le puteai scrie și tu. Nu îți salvează timp și munca cu el nu e la fel de ușoară ca o după-amiază în Maldive. Dar pune-l în contextul de business potrivit și cuvintele scrise de el au puterea să schimbe gânduri, perspective, comportamente. Iar lucrul ăsta nu e deloc de ignorat.

ANDA CRISTEA – Copywriter, marketer, antreprenor din 2015 cu experiență în agenție și pricepere la scris.

Distribuie articolul:

Hai în comunitatea Wiseleader

Vrei să lucrezi cu Diana Crișan o zi pentru dublarea productivității?

Te așteptăm la sprintul Dublează-ți productivitatea, dublează-ți REZULTATELE

10 iunie 2023

Te-ar putea interesa și următoarele articole

Planificarea anuală / trimestrială