De ce cunoașterea nu e suficientă

Luna trecută (în martie) am ținut Provocarea de 4 zile, o serie de 4 întâlniri de lucru cu o parte dintre voi, membrii comunității Wiseleader, care ați fost prezenți.

Într-una dintre zile, am lucrat pe checklist-ul sau pașii procesului de delegare complet și am făcut un exercițiu practic, cu participanții. După workshop, am avut o discuție cu unul dintre participanți, care mi-a scris: “wow Diana, genial. Exact asta îmi lipsea. Pasul acesta nu îl făceam din delegare. Acum o să se schimbe lucrurile complet. “

Răspunsul meu l-a dezamăgit în primă fază: “nu, nu o să se schimbe lucrurile dacă nu antrenezi conștient în primă etapă, abilitatea aceasta. Faptul că acum știi procesul complet, nu înseamnă că este suficient.

Fără #antrenament pentru a deprinde abilitatea și a ști procesul acesta ca pe tabla înmulțirii, te vei întoarce la același proces pe care îl știi deja foarte bine și îți este familiar.

Și-ți explic de ce i-am spus asta, e posibil să te ajute și pe tine această perspectivă.

Deținătorul unui premiu Nobel, psihologul Daniel Kahneman PhD, a împărțit mintea umană în două sisteme: Sistemul 1 (inconștient) și Sistemul 2 (conștient).

Primul sistem funcționează în mod automat și rapid. Este adesea condus de instinct și intuiție. Sistemul 2 pe de altă parte, este mai “gânditor” și analitic și abordează activități mentale care necesită efort.

Dacă vrei să aprofundezi subiectul, îți recomand bestsellerul scris de acesta și publicat în 2011, „Thinking, Fast and Slow” /”Gândire rapidă, gândire lentă”, în care explorează cele două sisteme care modelează gândirea noastră.

Sistemul 1 este modul nostru implicit de a gândi, pentru că necesită o canitate mică de energie. Când suntem pe autopilot, sistemul 1 este în control și domină modelul nostru actual de a gândi.

Doar atunci când activăm sistemul 2, și depunem efort pentru a face sau a înțelege ceva, avem cea mai bună șansă de a examina informațiile noi în mod critic și de a le integra în “rețeaua noastră” de cunoștințe.

Ca să putem învăța lucruri noi, avem nevoie de sistemul 2.

Pentru a înțelege de ce e provocatoare învățarea folosind sistemul 2, e nevoie să ne uităm puțin mai atent în interiorul creierului uman.

Rețeaua noastră actuală de cunoștințe constă în celule cerebrale numite neuroni care sunt legate prin axoni, și care funcționează ca niște fire electrice fine în creier.

Când învățăm ceva nou, activitatea electrică călătorește între neuroni de-a lungul acestor axoni. La început, conexiunile sunt slabe (atât la figurat, cât și la propriu) și depunem efort mare, ne “luptăm”, atunci când învățăm o nouă abilitate, fie că este vorba de folosirea corectă a gramaticii sau să înveți să înveți o limbă străină.

Dacă renunțăm, optând să nu depunem efortul necesar, sistemul 1 preia comanda. Trecem în mod automat la conexiunile cele mai puternice din creierul nostru.

Dar, dacă rezistăm în proces, depunem efortul necesar și lucrăm în continuare la noua abilitate pe care vrem să o învățăm, conexiunile dintre neuroni devin mai puternice.

Asta se întâmplă în mare parte datorită unei substanțe care se numește mielină. Mielina este ca un izolator pentru creier, care învelește axonii neuronilor.

Pe măsură ce lucrăm la ceva, pe măsură ce mai multă mielină se generează, ceea ce permite activității electrice să călătorească mai fluid între neuroni.

Cu alte cuvinte, conexiunile noi formate se întăresc.Iar în timp, ceva pentru care depuneam mult efort, devine natural.

Dacă antrenăm suficient de mult o abilitate nouă, ce la un moment dat era o mare provocare pentru Sistemul 2, devine un simplu task pentru Sistemul 1.

Un exemplu banal: probabil acum răspunzi imediat la întrebarea cu cât e egal 7 x 8. Dar dacă te gândești în trecut, cu siguranță a existat o perioadă când răspunsul acesta nu era la fel de ușor.

Iată de ce, nu este suficient doar să aflăm o informație nouă legată de abilitatea pe care ne-o dorim sau de care avem nevoie dar și de ce a afla ceva nou nu este egal cu a învăța/a deprinde acel lucru.

Asta este o explicație și pentru faptul că există mulți antreprenori, care deși în teorie știu multe lucruri, în practica de zi cu zi, și in business-ul lor, nu se află implementate la fel de multe dintre acestea.

De asta susțin că nu este suficient doar să afli care e procesul de delegare. Sau cum se clarifică rolurile. Sau cum se setează KPI. Sau sisteme. Sau procese. Sau înlocuiește cu orice.

E nevoie de #antrenament.

De asta am construit programul The Operational Exit System pe o durată de 4 luni, și fiecare participant are partener de implementare și coach care să-l susțină în acest proces.

De asta insist pe ideea de a ne antrena, deși știu că pentru unii nu are sens în primă fază și ignoră acest lucru.

De asta prefer să lucrez în astfel de întâlniri specifice cu comunitatea, cum a fost și săptămâna trecută, cu cei care vor să obțină altfel de rezultate chiar dacă sunt mai puțini, în detrimentul unor cursuri sau activități care deși atrag un număr mult mai mare de antreprenori, știu că 1-2% vor și implementa ceva.

E nevoie să stai în proces, până devine un lucru simplu pentru tine.

Și prima dată e nevoie să antrenezi… chiar abilitatea de a face #antrenamente 🙂 Știu, sună confuz. Dar dacă nu devine familiară pentru tine ideea în sine de antrenament, atunci va fi greu, cu oricâtă cunoaștere ai acumula, să avansezi în ritmul pe care ți-l dorești.

Pentru că va fi nevoie de mult prea multă cantitate de energie și efort pentru implementare și vei renunța în proces. Oricare ar fi el.

Dacă vrei să ai rezultate mai bune în firma ta, sau să îmbunătățești orice rezultat e important pentru tine, e necesar să vezi #antrenamentele într-un mod pozitiv și ca pe un partener de creștere.

Așadar, te invit să îți stabilești ce vei antrena luna sau trimestrul următor, care sa te aducă mai aproape de obiectivele tale.

Din sala de antrenament,

Diana

Distribuie articolul:

Hai în comunitatea Wiseleader

Vrei să lucrezi cu Diana Crișan o zi pentru dublarea productivității?

Te așteptăm la sprintul Dublează-ți productivitatea, dublează-ți REZULTATELE

10 iunie 2023

Te-ar putea interesa și următoarele articole

Planificarea anuală / trimestrială