Trăim vremuri care ne zguduie rădăcina stabilității. Care deși ne face să fim mai conștienți și mai recunoscători pentru ce avem și pentru ce suntem, scoate frica și anxietatea din noi. Iar problema cea mai mare e faptul că baza pe care se aștern aceste evenimente era oricum plină de stres.
Și ce ne dorim cel mai mult, pentru tine, pentru mine, pentru noi e să ne găsim liniștea chiar și în zgomotul actual. Să avem grijă de noi, ca să putem să avem grijă de cei dragi și de cei care au nevoie. Așa că, l-am invitat pe Dan, să scrie un articol despre burnout pentru antreprenori și manageri, despre cum îl identificăm și cum ieșim din el. Cred că azi, acest articol, nu e doar pentru manageri și antreprenori, e pentru fiecare dintre noi.
Dan este Expert în Productivitate. A publicat 3 cărți bestsellers pe Amazon la categoria Managementul Timpului și a fondat în România comunitatea 5AM cu peste 10,000 de membri. În ultimii 10 ani a creat programe transformaționale pentru antreprenori și manageri care și-au dorit să evite burnoutul și să își crească exponențial nivelul de productivitate.
Lectură conștientă îți dorim și echilibru în această perioadă!
Ce este și cum apare Burnout-ul?
„Dacă nu ești bine cu tine, nu poți să fii bine cu ceilalți”
Trăim o perioadă dificilă, în care lucrurile se schimbă de la o zi la alta, iar nivelul de oboseală, depresie și suprasaturație a atins cote alarmante. Nu mai există puncte de reper fixe, oamenii intră foarte ușor în spirale negative în care își pierd energia, claritatea și încrederea.
Dincolo de efectele sociale și economice, pandemia a lăsat urme și asupra psihicului nostru. Pentru cei care au lucrat în regim de work-from-home, tulburarea sănătății mintale este a doua cea mai raportată problemă, după afecțiuni ale mușchilor și ale coloanei vertebrale.
31% din 1.000 de angajați români au avut frecvent stări de anxietate cât timp au lucrat de acasă, arată un studiu recent. Lipsa sprijinului emoțional și social al echipei și comunicarea proastă cu colegii în izolare au încurajat stările de depresie și anxietate.
Fie că oamenii au muncit de acasă sau de la birou, una dintre afecțiunile agravate de criza sanitară este burnout-ul. În 2019, Organizația Mondială a Sănătății definea burnout-ul drept un „fenomen ocupațional”, care apare atunci când stresul la locul de muncă nu e tratat și devine cronic.
Tipuri de Burnout
În majoritatea cazurilor, când oamenii vorbesc despre burnout, se referă la burnout profesional.
Oamenii, procesele de muncă și trăsăturile de personalitate influențează semnificativ marja de toleranță și reactivitatea la stres. Există o prejudecată în jurul sindromului de burnout care îi face pe oameni să simtă că este cauzat exclusiv de volumul de muncă sau de incapacitatea de a face față stresului.
Dar, în multe cazuri, factorii sunt în afara controlului nostru. De aceea este important să ne amintim că epuizarea este rareori, în întregime, cauzată de alegerile pe care le facem noi. În cartea sa, The Future of Burnout, Dr. Maslach a descris trei tipuri de burnout:
- Burnout individual:
- este favorizat de un discurs interior excesiv negativ, de sine, nevroză și perfecționism. Cu alte cuvinte, apare atunci când ne punem standarde extrem de înalte sau, dimpotrivă, credem că nimic din ceea ce facem nu este suficient de bun.
- Burnout interpersonal:
- este cauzat de relațiile dificile cu ceilalți la locul de muncă sau acasă. Nu sunt rare cazurile când un șef sau coleg de muncă agresiv sau ostil poate agrava până la epuizare stresul deja existent la locul de muncă.
- Burnout organizațional:
- este cauzat de o organizare deficitară, de cerințe extreme și de termene nerealiste care suprasolicită angajații și le amenință performanța și stabilitatea slujbei.
Consecinţele sindromului de Burnout pentru tine ca leader în organizație
„e ca și când ai avea un nor cenușiu deasupra capului în majoritatea timpului”
- insatisfacţia profesională – ți se pare că unele inițiative îți consumă prea multe resurse pentru câtă satisfacție îți oferă;
- scăderea iniţiativei în muncă – ai mai puține idei pe care vrei să le pui în practică, ți se diminuează creativitatea și capacitate de a fi proactiv la ceea ce se întâmplă în piață;
- reacţii nepotrivite faţă de colegii de muncă – atunci când nu ești bine cu tine, nu poți fi bine cu ceilalți, ai mai puțină răbdare, ești mai irascibil, ai mai puțin control asupra emoțiilor tale negative;
- deteriorarea randamentului și a productivităţii – durează mai mult să faci ceea ce făceai mai repede și mai bine în trecut;
- accentuarea lipsei de apreciere din partea celorlalţi și pentru ceilalți – pentru că ești în deficit de resurse, nu mai observi lucrurile bune din organizație, e ca și când ai avea un nor cenușiu deasupra capului în majoritatea timpului.
Consecințe semnificative sunt și în zona personală și relațională:
- retragere din interacțiunile sociale și familiale – indisponibilitate pentru partenerul de viață, pentru copii și pentru prieteni;
- tendință de izolare – nevoia de a fi „lăsat în pace”, care are la bază o epuizare severă a resurselor disponibile;
- tendința de a căuta resurse facile și imediate de energie – produse cu conținut mare de zahăr și cu multe calorii, ca o încercare subconștientă de a reîncărca bateria cu resurse;
- imunitate scăzută – fragilitatea corpului la bacterii, viruși și alte micro-organisme care altfel nu ar cauza neplăceri;
- migrene și alte somatizări în corp – stresul contribuie la creșterea inflamației în corp și acutizează durerile musculare si articulare.
Cele mai bune 7 strategii de a-ți reveni după Burnout
- Dormi între 7 și 8 ore pe noapte
- e adevărat că bioritmul nostru e setat ca pentru 85% dintre persoane perioada optimă de somn să fie între 22:00 și 05:00 dimineața. Intervalul în care au loc 80% din procesele regenerative din corp este între 22:00 și 03:00 dimineața, și acestea au loc doar dacă ești în repaus, nu în activitate.
- Petrece timp în natură
- fă ceea ce japonezii fac deja de mii de ani – reîncărcare cu natură. Ei folosesc termenul de „Shinrin-Yoku”. Americanii l-au numit „Forest Bathing”… sau „baia de natura”. În natură îți scad simultan ritmul cardiac, tensiunea arterială și nivelurile de stres. Poți să observi efecte pozitive chiar și după 15 minute petrecute în natură.
- Fă o formă de sport (ideal în natură)
- ideal este să combini cardio cu antrenamentul de ridicat greutăți pentru că mușchii și oasele se atrofiază prin lipsa de folosire dupa principiul “use it or lose it”.
- Închide buclele deschise
- Buclele reprezintă toate acele activități care “ar fi trebuit” să fie deja finalizate, dar sunt acum în întârziere, sau, și mai rău, nici nu au fost începute.
- Ca să poți închide o buclă ai nevoie de următorul proces:
- Estimează la ce procent din 100% ești acum cu acea activitate (1% – 99%);
- Estimează de cât timp ai nevoie să duci activitatea la 100%;
- Ia o decizie din următoarele 4 posibile:
a) Decizi că vei face acel lucru, stabilești ziua, ora și durata;
b) Delegi acea activitate (gratis – în familie – sau pe bani – furnizori externi);
c) Decizi că NU mai faci acea activitate și îți asumi integral consecințele;
d) Decizi că nu ai suficiente informații sau resurse să iei una dintre primele 3 decizii și decizi momentul (ziua și ora) în care vei re-vizita acea buclă.
- Nu începe nici o activitate care nu are stabilită o durată finită de execuție
Mintea nu lucrează deloc bine cu intervale de timp infinite. Dacă vrei să îți demotivezi instantaneu mintea folosește expresii de genul: “lucrez până termin”, “văd eu cât o să îmi ia” etc.
Aici intră în acțiune un principiu de supraviețuire foarte eficient – mintea nu e sigură că va avea resurse suficiente pentru a ajunge la destinație, așa că va porni cu un consum redus și se va demotiva destul de repede pentru că linia de sosire e incertă. Chiar dacă ai proiecte care necesită un timp foarte mare de execuție, lucrează în sesiuni delimitate cu un obiectiv clar de obținut. În acest fel, mintea va fi stimulată și se va activa la capacitate optimă.
- Refuzul Productiv
- Pentru că majoritatea persoanelor ajung la burnout din cauza prea multor responsabilități și a cerințelor nerealiste din partea celorlalți, este important să înveți să spui “nu” atunci când ești suprasolicitat, amintindu-ți că această atitudine îți va permite să spui “da” lucrurilor care îți fac plăcere și care contează cu adevărat.
- Aici intră și lucrurile pe care ți le pui tu pe farfurie pentru că „trebuie”. Găsește criterii relevante pentru perioada în care ești (energie multă vs. energie puțină).
- Detox Tehnologic
- Lucrează într-un mediu cu foarte puțini stimuli externi. Atunci când obosește, mintea începe și generează tipare de evadare și va folosi orice stimul pentru a se de-conecta.
- Mecanismul nostru de protecție, în măsura în care este activat, va funcționa ca o siguranță electrică. Se va deconecta pentru a nu risca să supraîncălzească întreg circuitul.
- Așa că, pe de o parte, fă pauze frecvente de reîncărcare (vezi metoda Pomodoro) dar și ține mintea departe de stimuli care să favorizeze evadarea. Concret, lucrează într-un birou cu cât mai puține obiecte, ține ordinea strictă pe birou, adoptă un stil minimalist.
Dincolo de aceste soluții punctuale care însumate pot transforma modul în care o persoană depășește o perioadă dificilă, cea mai bună strategie pe termen lung este Prevenția!
O viață cu structură clară și predictibilă, cu rutine și ritualuri productive asigură resursele necesare chiar și pentru cele mai solicitante perioade din viață. Rutinele de dimineață, rutinele de seară, obiceiurile pentru stimularea unui somn odihnitor si modalitățile eficiente de a lucra pe parcursul zilei sunt necesare pentru lideri cu aspirații înalte.
Principiul „Work Hard, Recover Harder” nu este doar un slogan care sună bine, este întruchiparea modului în care un Antreprenor sau Manager rămâne sustenabil pe termen lung pentru că recuperarea este cel puțin la fel de importantă ca munca în sine. În momentul în care recuperarea este ratată, se pierde din performanța din perioada următoare.
Îți doresc să fii productiv fără să îți sacrifici echilibrul, pentru că altfel vei lucra în stil heirup care este ineficient și foarte consumator de resurse.
Multă energie, claritate și încredere să îți realizezi cele mai ambițioase proiecte!
Dan Luca