Silvia m-a cucerit. Lucrez de obicei cu echipe de management și mai puțin cu profilul “one man show”. Nu pentru că nu îmi place să contribui și acolo, ci pentru că am decis unde vreau să fie contribuția mea acum cel mai mult.
Dar Silvia, m-a cucerit la primul telefon. Nu de fiecare dată am senzația “Wow… cât de tare! Ce fain ar fi dacă ar ajunge asta la mai multă lume!” și la ea am avut această senzație.
Iubesc oamenii care știu să ia o informație clasică, poate greoaie, rigidă și să o transpună în cuvinte simple, astfel încât, să poți să o integrezi cu adevărat.
Uitându-mă la sistemul de învățământ din România, mi-aș dori mai multe “Silvia” în el. Mi-aș dori mai mulți profesori adaptați la ceea ce înseamnă învățarea azi. Cred că așa putem să schimbăm ceva din rădăcină.
Așa că, am vrut să o cunoști și tu. Citește, analizează și vezi cât de fain poți să transpui ce face ea cu elevii ei, în managementul colegilor tăi.
Silvia, ce faci tu e cu totul special. Povestește-ne puțin cum a început povestea ta și de ce ai ales drumul acesta.
Am să încep povestea din perioada facultății. Am dat admitere la Facultatea de Matematică pentru că în acest domeniu mă simțeam cel mai bine pregătită, deși, trebuie să mărturisesc, nu luam neapărat în considerare să devin profesor. Totuși, m-am înscris la modulul psiho-pedagogic pentru a avea și această opțiune. Materiile de la psihologia educației mi s-au părut foarte interesante, pentru că mereu m-a atras psihologia, însă un efect semnificativ au avut cursul de didactica matematicii și practica pedagogică. La cursul de didactică am descoperit și altă față a matematicii, una interesantă, practică, chiar distractivă, ceea ce m-a făcut să devin tot mai curioasă. În cadrul practicii pedagogice am fost uimită de cât de confortabil m-am simțit să fiu în fața elevilor și să lucrez cu ei. Pe scurt, așa a început să încolțească în mine chemarea către a lucra cu copiii și a le explica matematica altfel. Peste 10 ani mai târziu, lucrurile s-au concretizat într-un business în cadrul căruia ofer servicii educaționale axate pe matematică și nu numai. 🙂
Pe lângă dezvoltarea competențelor matematice, cum anume îți îndrumi/ajuți elevii?
Ce am învățat din experiența primilor ani de lucru cu elevii a fost că, deseori, pentru ca un copil să ajungă mai aproape de potențialul său, nu era nevoie de o temă sau explicație în plus, ci de a lua în considerare și alte aspecte legate de succes, și anume: gestionarea emoțiilor. Am investit în formarea mea și în această direcție, pentru a putea acoperi cu elevii și aspecte legate de emoții, ce sunt ele, care e rolul lor și cum putem să le gestionăm în situații mai stresante (ieșit la tablă, lucrări sau examene naționale). În cadrul sesiunilor de mentoring de care beneficiază elevii cu care lucrez vorbim despre obiective și importanța unui mindset flexibil și explorăm instrumente și strategii care să-i susțină, cum ar fi: roata emoțiilor, exerciții de respirație, tehnici de mindfulness. Astfel pot să le ofer un proces de învățare complet și complex.
Cum spargem zidul care apare între copii și matematică deseori? Cum reușești să vorbești pe limba lor, care e arma ta secretă?
Pe scurt, aș răspunde în felul următor: curiozitate și conexiune. Pentru un răspuns mai amplu, am să construiesc peste metafora cu zidul. Aș spune că mai întâi e nevoie să ocolim puțin zidul, în ce direcție e la îndemână pentru copil, ca el să vadă ce e dincolo de zid, dar cu alți ochi. Asta poate să însemne o formulă explicată practic, o noțiune plasată într-un context cotidian sau o interpretare geometrică a unui rezultat din algebră. Scopul este să aduci curiozitate către niște lucruri care păreau inaccesibile sau fără sens, ca apoi, din această curiozitate, să apară în mod natural motivația să descoperi și alte lucruri și să începi să dai la o parte cărămizile din zid. 🙂
În ceea ce privește conexiunea, consider că procesul descris mai sus are nevoie de o relație de încredere între profesor și elev, un spațiu sigur în care copilul să se simtă încurajat să pună întrebări, să încerce sau chiar să facă greșeli. Așadar, caut să creez un cadru în care elevul să simtă că sunt alături de el, că am încredere în el și că e în regulă să exploreze în ritmul și felul său.
Care a fost lucrul/lucrurile pe care ți le-ai spus în momente de cumpănă, care te-au făcut să nu renunți?
Cred că sunt doi pași la care am apelat în general. Primul a fost să accept situația – că mi-e greu și că e în regulă să simt uneori și asta. Iar al doilea a fost să privesc situația cu o curiozitate aparte și să explorez: ce decizii m-au adus aici, ce pot să învăț din asta, ce opțiuni am de aici încolo? Desigur, a durat ceva să dezvolt această strategie, pentru că, nu-i așa, e tentant să alunecăm uneori într-un rol de victimă. 🙂
Care a fost cel mai important rezultat la care ai ajuns?
Procesul de transformare al copiilor de la “nu-mi place și nu înțeleg matematica” la “vreau să dau la un liceu cu profil real“. Plus toată colecția de “aha-uri“ și zâmbete din colțul gurii prin care copiii îmi transmit că înțeleg și că încep să creadă în ei și în capacitatea lor de învățare a matematicii.
Care au fost cele mai proaste decizii pe care le-ai luat în business?
Pentru mine, cred că una din cele mai proaste decizii a fost să nu iau nicio decizie. Adică să evit să încerc servicii sau abordări noi pentru că nu-mi era complet clar cum ar trebui să arate sau nu simțeam că e suficient de “perfect”.
Cum te dezvolți/educi? Ce faci pentru a crește, atât tu cât și businessul?
Îmbrățișez conceptul de lifelong learning, explorez direcțiile care îmi aprind curiozitatea sau care consider că sunt aliniate cu misiunea mea – aceea de a susține elevii să-și crească încrederea în capacitatea lor de învățare a matematicii (și nu numai). Totodată, caut să lucrez cu mine și să nu evit zone în care se află frică, anxietate sau nesiguranță. În prezent urmez o școală de coaching pentru a putea aduce și mai multă valoare copiilor și părinților cu care colaborez.
Care a fost cel mai important rezultat pe care l-ai obținut din colaborarea noastră?
Materializarea unor servicii și strategii care existau inițial doar în gânduri de tip “what if…”. Totodată, mai multă încredere în mine când vine vorba de a încerca și testa idei noi. 🙂
Ce din acest proces de transformare a fost cel mai provocator? Unde ai avut blocaje? Ce ai făcut să treci peste?
Provocarea a fost să-mi dau voie să încerc lucruri diferite și să stau cu disconfortul că s-ar putea să fie nevoie de îmbunătățiri și că e în regulă ca acestea să vină pe parcurs. N-aș spune că am trecut peste, ci prin ele. 🙂
Silvia Timișescu
