Am văzut zeci de antreprenori și manageri cu un potențial incredibil, inteligenți, cu suficiente experiențe în spate astfel încât să atingă rezultate foarte bune și totuși, dacă mă uitam la viața lor, uneori, parcă era a altcuiva.
Și deși ne place să ne credem Superman sau Superwoman, deși am preluat arhetipul eroului o dată cu rolul liderului, cel care nu zice niciodată “nu se poate” și care trage orice ar fi, suntem oameni cu toții. Și avem nenumărate situații în care frica ne ține pe loc.
Așa că, azi îți împărtășesc 9 din fricile cu care m-am întâlnit cel mai des în munca cu sute de antreprenori și manageri și o sugestie de exercițiu care să te ajute să le depășești sau să le gestionezi diferit, la fiecare. Citește-le cu atenție și vezi care e aceea care îți trezește cea mai puternică emoție.
- “Nu am claritate în viziune, nu am cum să cresc.”
Setează săptămânal un calup de 1-2h în care să stai să gândești, să explorezi, să cântărești, să analizezi oportunități și amenințări. Dacă nu știi de unde să începi, ia întrebările strategice (vezi aici) și fii cu ochii pe email săptămânal, pentru că în fiecare luni primești o altă întrebare la care poți să răspunzi și să îți faci antrenamentul de vizionar.
- “Nu sunt suficient de bun pe rolul de antreprenor.”
Caută ce înseamnă să fii un antreprenor și fă-ți “fișa postului”, asta ca să te asiguri că ai comparația potrivită și că nu îți lipsesc aspect esențiale. Cele mai multe blocaje vin din faptul că nu știm ce presupune cu adevărat rolul de lider/antreprenor. Fă o listă cu rezultatele antreprenorului, responsabilitățile lui și obiceiurile cheie.
- “Dacă deleg, nu o să mai avem rezultate.”
Vezi pașii unei delegări eficiente și antrenează-te (vezi articol pe blog) pentru delegarea de zi cu zi. Iar când vrei să delegi un rezultat sau o responsabilitate de pe lista ta, stabilește cui e important să delegi, ce procedură/training e nevoie să pregătești și ce raport vrei să primești de la acea persoană pentru a te asigura că rezultatele sunt sub control.
- “Nu reușesc să demonstrez că sunt bun.”
Dă-ți spațiu să-ți clarifici ce e cu adevărat important pentru tine, care e varianta ideală de a face business și de a-ți trăi viața împlinit, setează-ți criteriile tale nenegociabile și focus pe ele. Ești bun în valorile tale și când alegi să le trăiești. Răspunde la întrebarea: care sunt criteriile de performanță care mă duc mai aproape de viziunea mea și care mă inspiră, pe care merită să le monitorizez?
- “Îi pierd pe cei dragi.”
Ia-ți o zi liberă doar tu singur și clarifică cum poți să faci business și să îți asumi rolul de lider și să îți menții și relațiile importante la un nivel sănătos? Ce poți să faci, cum poți să te organizezi, cum poți să aloci timp pentru aceste relații? De multe ori le ignorăm, nu pentru că real nu avem timp, ci pentru că nu stăm să ne planificăm strategic timpul.
- “Intră firma în faliment și pierd tot.”
Și ce? 🙂 Toți avem idei, proiecte sau business-uri uneori care iau naștere și mor apoi. Sunt lecții pe care le avem de descoperit. Scrie 50 de beneficii pentru tine și pentru cei importanți din viața ta dacă firma intră în faliment și pierzi tot. Ai nevoie să îți flexibilizezi mintea. Și nu uita, ce e în interiorul tău nu se pierde, chiar dacă se pierde exteriorul.
- “Mă părăsesc toți angajații.”
Fă-ți un plan pentru fiecare din următoarele 2 situații:
- Mâine pleacă toți angajații pentru că eu am cerut performanță. Ce fac? Concret, la nivel de acțiuni, astfel încât să redresez situația. Nu te opri până nu ai un plan specific.
- Pleacă oamenii cei mai buni (poți să iei rolurile principale). Ce fac? Fă un plan de acțiuni specifice, dacă mâine pleacă.
Uneori, e nevoie doar să vedem că în nicio situație, atâta timp cât respirăm, nu e “sfârșitul lumii”.
- “O să spună că nu sunt un lider bun.”
Studiază 3-5 lideri pe care îi admiri și caută, pe lângă calitățile lor, minusurile și “the dark side of leadership”. Fă o listă cu liderii care au avut impact major și cu minusurile lor pe rolul de lider. Să vezi că impactul se întâmplă atunci când îți asumi atât plusurile, cât și minusurile rolului de lider. Nu există perfecțiune.
- “Dacă deleg, eu de unde îmi mai primesc satisfacția, aprecierea, validarea ?”
Asta e o întrebare din rolul de expert. Explorează și vezi care sunt rezultatele pe care le aduce un antreprenor de pe rolul lui. Setează-ți, la fiecare nivel, în fiecare etapă, care sunt rezultatele pe care le măsori. Fă acest exercițiu trimestrial și propune-ți rezultate din rolul de antreprenor pe care să le măsori și să le celebrezi, chiar dacă au o altă formă și lucrezi mai mult prin oameni. Antrenorul nu mai joacă pe teren, dar are un rol esențial.
Ție care ți-a trezit emoția cea mai puternică?