Când nu ai curajul să pleci dintr-o colaborare

Când un angajat nu are curaj să plece, deși nu se mai simte împlinit la locul de muncă, nu îi mai place ceea ce face sau nu mai rezonează cu contextul, 90% va intra în tiparul “copilul răzvrătit”.

Am angajat peste 80 de persoane pe parcursul anilor de manager și am încheiat zeci de colaborări. Și aproape că nu am avut excepții când ne apropiam de încheierea colaborării. Pur și simplu, era același fenomen.

 În primii ani o luam personal, luptam să fac să fie bine, mă supăram că nu primesc respect, voiam să salvez, să demonstrez că sunt un lider bun și toate cele. O telenovelă întreagă.

📌 Pe parcursul anilor, am învățat, că noi oamenii, greu avem curaj să alegem pentru sufletul nostru. Greu avem curajul să recunoaștem ceea ce e cu adevărat important pentru noi. Greu respirăm printre fricile care se ceartă în mintea noastră și care sperie sufletul.

De puține ori avem curajul să renunțăm la ceva ce deși nu ne împlinește, ne dă o oarecare siguranță. Greu ajungem în punctul în care să spunem: nu mă mai împlinește acest job și e momentul să aleg altceva.

Și știi ce se întâmplă când suntem așa, oameni cu frici?

 În loc să spunem clar care e alegerea noastră și să mergem înainte, creăm un context care să ne justifice alegerea.

Am făcut-o și eu uneori și am trăit-o cu majoritatea colegilor care au plecat.


Mereu, dar mereu, așa se întampla: colegul în cauză începea să nu performeze, să greșească, să facă erori, să aibă probleme de comunicare cu ceilalți colegi, să se frustreze etc. Făcea orice știa, ca să își justifice decizia pe care deja a luat-o, dar pe care nu avea curaj să o spună.

Și ajungeam în frustrări, reproșuri, judecată și toate cele consumatoare de energie. Evident, la un moment dat, atât eu ca și manager, cât și el, știam sigur că decizia cea mai bună e să încheiem colaborarea.

Cred cu tărie că una din responsabilitățile cele mai importante ale unui manager e să pună oamenii potriviți la locul potrivit și evident, să observe când acest match nu mai e la fel.

Învață să fii atent la oamenii tăi și să îi vezi când nu mai sunt potriviți și împliniți pe rol. De cele mai multe ori, ei nu o să vadă asta. Și dacă o să vadă, le va fi frică să ia decizia pur și simplu.

Fă tu primul pas și evită dinamica de părinte persecutor și copil răzvrătit. Luați decizia de la adult la adult.

Pentru wiseleader-ul din tine,

Diana.

Distribuie articolul:

Hai în comunitatea Wiseleader

Vrei să lucrezi cu Diana Crișan o zi pentru dublarea productivității?

Te așteptăm la sprintul Dublează-ți productivitatea, dublează-ți REZULTATELE

10 iunie 2023

Te-ar putea interesa și următoarele articole

Planificarea anuală / trimestrială