Unul dintre lucrurile nenegociabile pe care le lucrez cu clienții Wiseleader, fie că sunt participanți în sprint-uri, programe sau lucrăm în consultanță, este acela de a defini următorul nivel al liderului.
Doar că e un exercițiu care de multe ori, nu e pe atât de simplu, pe cât pare.
De multe ori, fie din lipsă de claritate, fie pentru că nu vrem să ne asumăm partea mai puțin plăcută a nivelului pe care ni-l dorim.
Pentru că fugim de proces. 🙂
Majoritatea dintre noi ne dorim rezultate mai bune. Că e cifra de afaceri mai mare, că e profit, că ne dorim o echipă care să performeze mai bine, că ne dorim ca oamenii să aducă rezultate mai bune, mai repede, mai ieftin etc.
Ca să se întâmple toate aceste lucruri, primul și cel mai important lucru este să vedem ce trebuie să schimbe la noi.
Ce trebuie să se schimbe la tine, antreprenorul.
Pentru că poți avea cea mai #performantă echipă din lume, dacă nu ai antrenorul potrivit, rezultatul nu poate și nu va fi cel așteptat.
Spune-mi, ți-l imaginezi pe antrenorul de la FC Voluntari fiind ofertat de un club mare ca Real Madrid, de exemplu? Să îl aducă pe Bernabeu cu obiectivul de a câștiga La Liga, Champions League și Supercupa Spaniei în sezonul 2024 – 2025?
Dă-mi voie să mă îndoiesc.
Și nu pentru că nu ar avea capacitatea, per se. Dar pentru că nu are experiența necesară pentru acest nivel, nu este suficient de antrenat, nu știe ce presupune cu exactitate acel nivel, nu știe cum să facă strategia și ce are de organizat, pur și simplu nu este pregătit să gestioneze echipa de la acest nivel.
Primul pas în creșterea business-ului sau în atingerea rezultatelor pe care ți le-ai propus de la următorul nivel, este schimbarea ta ca lider.
În momentul în care liderul crește și el este pregătit să ducă echipa la următorul nivel de performanță, lucrurile încep să se întâmple.
Și atunci, înainte de orice altceva, de strategii, de sisteme, de mai știu eu ce procese pe care te gândești să le faci ca să îți crești compania, te invit să răspunzi cât mai specific la această întrebare:
Care este următorul nivel de lider pentru mine? Și când spun asta, te rog să te gândești la 6 luni – 12 luni, maxim.
Îți las și câteva exemple de detalii pe care ți le poți oferi, ca să îți clarifici ce înseamnă următorul nivel, ca să știi cum e nevoie să te pregătești:
👉 Lucrez doar 7h pe zi (pentru unii, de la 13h pe zi, poate fi un progres uriaș)
👉 Îmi împart strategic timpul pe top 3 priorități
👉 Îmi sunt clare limitele sănătoase și mă țin de ele
👉 Comunic clar și specific când deleg, cu deadline și se întâmplă lucrurile
👉 Îmi e ușor să văd cauza reală din spatele problemei
👉 Știu să fac un plan strategic de redresare a performanței
👉 Aloc doar 40% din timp pe operațional, în loc de 95%
Rezultatele pe care fiecare dintre noi le avem astăzi, sunt direct proporționale cu nivelul de antrenor pe care îl avem, în raport cu echipa și cu business-ul nostru.
Dacă ai face un pas în spate și te-ai uita din afara, obiectiv, și ai căuta un antrenor potrivit pentru echipa ta și pentru rezultatele pe care ți le dorești, ce anume e nevoie să fie diferit la acest lider?
În felul acesta, vei avea claritate pe ce trebuie să te focusezi și vei ști care sunt abilitățile pe care e nevoie să ți le antrenezi, ca să poți obține acele rezultate.
Degeaba ne frustrăm că nu avem rezultate, dacă nu ne setăm clar și specific ce anume e nevoie să îmbunătățim la noi.
Singurul lucru care stă între tine și rezultatele pe care ți le-ai propus este cât de mult te dedici antrenamentelor pe abilitățile de care ai nevoie pentru următorul nivel.
Ce zici, faci exercițiul?
Iar dacă vrei, scrie-mi și spune-mi cum te-a ajutat sau cu ce conștientizări a venit.